Adolescenţii şi adulţii cu sindrom Down (Buckley, 2000) continuă să îşi dezvolte vocabularul, iar nivelul vocabularului este mai ridicat decât nivelul gramaticii. În partea de gramatică întâmpină mai multe greutăţi datorită cuvintelor cu funcţie /rol în propoziţie. Lungimea propoziţiilor creşte încet şi sunt mai fluenţi când folosesc stilul narativ decât conversaţia (întrebări şi răspunsuri).
Înţeleg mai bine gramatica decât o folosesc în propoziţii şi este posibil ca principala cauză să o reprezinte dificultatea cu care vorbesc. Mulţi adolescenţi şi adulţi comunică efectiv destul de bine, dar în propoziţii scurte, cu mai puţine iniţiative de comunicare decât ceilalţi adolescenţi. Aceasta poate fi datorată experienţei anterioare a lor, în care nu au fost înţeleși când au început o conversaţie.
Dintr-un studiu făcut în 1987 (Buckley, 2000), 3 adolescenţi din 90 nu vorbeau deloc, 87 vorbeau. Părinţii acestora au fost întrebaţi de lungimea producţiei verbale a copiilor lor. 70% dintre toţi adolescenţii fete (11-17 ani) şi băieţi mai mari (14-17 ani) foloseau propoziţii cu o lungime medie de 5 cuvinte sau mai mult. Doar jumătate dintre băieţi mai mici erau încadraţi în aceasta medie. Convertind, rezultă că 18% din fete şi 33% din băieţii mai mici, şi 10% din adolescenţii mai mari foloseau producţii verbale de 3 cuvinte sau mai puţin.
Intr-un alt studiu făcut în 1999 de aceeaşi echipă, au fost în măsură să compare progresul făcut de un grup nou de adolescenţi care trăiau în aceeaşi zona cu cei din studiul din 1987. Studiul compara dezvoltarea adolescenţilor care au freventat şcoala normală de masă cu cei care au frecventat şcolile speciale. Toţi adolescenţii (100%) care au frecventat şcolile inclusive foloseau 5 sau mai multe cuvinte într-o propoziţie şi 83% dintre acesţia foloseau gramatica completă. Dintre cei care au frecventat şcolile speciale în 1999, 61% dintre aceştia foloseau 5 sau mai multe cuvinte şi doar 52% foloseau gramatica completă.
În concluzie, mediile mai stimulative şi asteptările mai mari, ajută toţi copiii cu sindrom Down, dar prezenţa copiilor într-un mediu lingvistic normal într-o şcoală obişnuită aduce beneficii deosebite pentru copil.
Adolescenţii şi adulţii cu sindrom Down care au frecventat şcolile de masă sunt cu mai bine de 2 ani mai dezvoltaţi în abilităţi ale limbajului expresiv şi cu mai mult de 3 ani în abilităţi literare atunci când sunt comparaţi cu cei care au frecventat şcolile speciale. Cele două grupuri studiate prezentau aceleaşi abilităţi când au început şcoala.
Referindu-se la inteligibilitate, în studiul din 1987, 42% dintre adolescenţi puteau fi înţeleşi de persoane necunoscute în restaurante şi la cumpărături iar în studiul din 1999, 78% dintre adolescenţii care au frecventat şcoala de masa şi 52% din cei care au frecventat şcoala specială au fost înţeleşi de străini în comunitate. Aproximativ 90% din adolescenţii din ambele grupuri sunt înţeleşi de părinţi, profesori şi persoane familiare.
Toate acestea ilustează că, abilităţile de limbaj la majoritatea persoanelor cu sindrom Down, pot fi îmbunătăţite dacă se află în medii stimulative din punct de vedere a limbajului. Adolescenţii din studiile de mai sus nu au beneficiat de terapii semnificative şi specifice în stimularea limbajului ceea ce demostrează că cu ajutorul unei intervenţii, a unei incluziuni în medii cu limbaj normal, pot ajunge să facă cele mai mari progrese posibile pentru ei.
In cazul adulţilor cu sindrom Down (Rondal, J.,A., si Comblain, A., 1996), putem spune ca aceştia nu au putut beneficia de intervenţia în terapia limbajului deoarece acum 30 de ani aceasta nu exista. Referitor la semnatică adulţii cu sindrom Down, înteleg corect sensul aceluiaşi set de structuri de bază, când acestea sunt exprimate de alte persoane. Complexitatea frazelor este redusă. Articolele nu sunt folosite în mod frecvent iar verbele nu sunt regulat conjugate. Există probleme majore în înţelegerea propoziţiilor. Adultii cu sindrom Down în procent mai mic de 50% dau răspunsuri corecte în următoarele categorii: pronume personal, articole, inflexiuni verbale, propoziţii subordonate, negative sau pasive. Recepţia este însă puţin mai bună.
Abilităţile de articulare şi fonologice sunt apropiate cu a copiilor şi adolescenţilor cu sindrom Down. Bâlbâiala este relativ frecventă în cazul adulţilor cu sindrom Down şi probabil mult mai frecventă în cazul băieţilor.
La persoanele în vârsta cu sindrom Down (Rondal, J.,A., si Comblain, A., 1993, 1999) se observă şi probleme adiţionale ca de exemplu:
o încetinirea producţiei verbale şi a receptării limbajului
o scădere a eficienţei respiraţiei în procesul verbalizării
o probleme de auz apărute, atenţie scăzută la stimuli auditivi, dificultăţi particulare de şoptire, vorbirea în condiţii de zgomot şi comunicarea la telefon.
o Dificultăţi adiţionale în analize lingvistice şi extragerea de informaţii din discursul verbal.
o Dificultăţi adiţionale în organizarea discursului verbal.
o Fluenţa cuvintelor redusă
o Dificultăţi crescute în discriminarea cuvintelor şi în recunoaşterea substantivelor comune şi proprii.
Bibliografie:
Buckley, S.J., (2000). Speech, language and communication for individuals with Down syndrome–An overview. Down Syndrome Issues and Information. 5/03/2009.
Rondal, J.A., şi Comblain, A., (1996). Language in adults with Down Syndrome. Down Syndrome Research and Practice, 4 (1) 3-14. The Down Syndrome Educational Trust. (1993,1999).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu