Limbajul la adolescentii si adultii cu sindrom Down

Adolescenţii şi adulţii cu sindrom Down (Buckley, 2000) continuă să îşi dezvolte vocabularul, iar nivelul vocabularului este mai ridicat decât nivelul gramaticii. În partea de gramatică întâmpină mai multe greutăţi datorită cuvintelor cu funcţie /rol în propoziţie. Lungimea propoziţiilor creşte încet şi sunt mai fluenţi când folosesc stilul narativ decât conversaţia (întrebări şi răspunsuri).

Înţeleg mai bine gramatica decât o folosesc în propoziţii şi este posibil ca principala cauză să o reprezinte dificultatea cu care vorbesc. Mulţi adolescenţi şi adulţi comunică efectiv destul de bine, dar în propoziţii scurte, cu mai puţine iniţiative de comunicare decât ceilalţi adolescenţi. Aceasta poate fi datorată experienţei anterioare a lor, în care nu au fost înţeleși când au început o conversaţie.

Dintr-un studiu făcut în 1987 (Buckley, 2000), 3 adolescenţi din 90 nu vorbeau deloc, 87 vorbeau. Părinţii acestora au fost întrebaţi de lungimea producţiei verbale a copiilor lor. 70% dintre toţi adolescenţii fete (11-17 ani) şi băieţi mai mari (14-17 ani) foloseau propoziţii cu o lungime medie de 5 cuvinte sau mai mult. Doar jumătate dintre băieţi mai mici erau încadraţi în aceasta medie. Convertind, rezultă că 18% din fete şi 33% din băieţii mai mici, şi 10% din adolescenţii mai mari foloseau producţii verbale de 3 cuvinte sau mai puţin.

Intr-un alt studiu făcut în 1999 de aceeaşi echipă, au fost în măsură să compare progresul făcut de un grup nou de adolescenţi care trăiau în aceeaşi zona cu cei din studiul din 1987. Studiul compara dezvoltarea adolescenţilor care au freventat şcoala normală de masă cu cei care au frecventat şcolile speciale. Toţi adolescenţii (100%) care au frecventat şcolile inclusive foloseau 5 sau mai multe cuvinte într-o propoziţie şi 83% dintre acesţia foloseau gramatica completă. Dintre cei care au frecventat şcolile speciale în 1999, 61% dintre aceştia foloseau 5 sau mai multe cuvinte şi doar 52% foloseau gramatica completă.

În concluzie, mediile mai stimulative şi asteptările mai mari, ajută toţi copiii cu sindrom Down, dar prezenţa copiilor într-un mediu lingvistic normal într-o şcoală obişnuită aduce beneficii deosebite pentru copil.

Adolescenţii şi adulţii cu sindrom Down care au frecventat şcolile de masă sunt cu mai bine de 2 ani mai dezvoltaţi în abilităţi ale limbajului expresiv şi cu mai mult de 3 ani în abilităţi literare atunci când sunt comparaţi cu cei care au frecventat şcolile speciale. Cele două grupuri studiate prezentau aceleaşi abilităţi când au început şcoala.

Referindu-se la inteligibilitate, în studiul din 1987, 42% dintre adolescenţi puteau fi înţeleşi de persoane necunoscute în restaurante şi la cumpărături iar în studiul din 1999, 78% dintre adolescenţii care au frecventat şcoala de masa şi 52% din cei care au frecventat şcoala specială au fost înţeleşi de străini în comunitate. Aproximativ 90% din adolescenţii din ambele grupuri sunt înţeleşi de părinţi, profesori şi persoane familiare.

Toate acestea ilustează că, abilităţile de limbaj la majoritatea persoanelor cu sindrom Down, pot fi îmbunătăţite dacă se află în medii stimulative din punct de vedere a limbajului. Adolescenţii din studiile de mai sus nu au beneficiat de terapii semnificative şi specifice în stimularea limbajului ceea ce demostrează că cu ajutorul unei intervenţii, a unei incluziuni în medii cu limbaj normal, pot ajunge să facă cele mai mari progrese posibile pentru ei.

In cazul adulţilor cu sindrom Down (Rondal, J.,A., si Comblain, A., 1996), putem spune ca aceştia nu au putut beneficia de intervenţia în terapia limbajului deoarece acum 30 de ani aceasta nu exista. Referitor la semnatică adulţii cu sindrom Down, înteleg corect sensul aceluiaşi set de structuri de bază, când acestea sunt exprimate de alte persoane. Complexitatea frazelor este redusă. Articolele nu sunt folosite în mod frecvent iar verbele nu sunt regulat conjugate. Există probleme majore în înţelegerea propoziţiilor. Adultii cu sindrom Down în procent mai mic de 50% dau răspunsuri corecte în următoarele categorii: pronume personal, articole, inflexiuni verbale, propoziţii subordonate, negative sau pasive. Recepţia este însă puţin mai bună.

Abilităţile de articulare şi fonologice sunt apropiate cu a copiilor şi adolescenţilor cu sindrom Down. Bâlbâiala este relativ frecventă în cazul adulţilor cu sindrom Down şi probabil mult mai frecventă în cazul băieţilor.

La persoanele în vârsta cu sindrom Down (Rondal, J.,A., si Comblain, A., 1993, 1999) se observă şi probleme adiţionale ca de exemplu:

o încetinirea producţiei verbale şi a receptării limbajului

o scădere a eficienţei respiraţiei în procesul verbalizării

o probleme de auz apărute, atenţie scăzută la stimuli auditivi, dificultăţi particulare de şoptire, vorbirea în condiţii de zgomot şi comunicarea la telefon.

o Dificultăţi adiţionale în analize lingvistice şi extragerea de informaţii din discursul verbal.

o  Dificultăţi adiţionale în organizarea discursului verbal.

o  Fluenţa cuvintelor redusă

o Dificultăţi crescute în discriminarea cuvintelor şi în recunoaşterea substantivelor comune şi proprii.

Bibliografie:

Buckley, S.J., (2000). Speech, language and communication for individuals with Down syndrome–An overview. Down Syndrome Issues and Information. 5/03/2009.

Disponibil: http://www.down-syndrome.org/information/language/overview/

Rondal, J.A., şi Comblain, A., (1996). Language in adults with Down Syndrome. Down Syndrome Research and Practice, 4 (1) 3-14. The Down Syndrome Educational Trust. (1993,1999).

Dificultăţi severe în limbajul copiilor cu sindrom Down

Dificultăţi severe în limbajul copiilor cu sindrom Down

 O parte (10-15%) dintre copiii cu sindrom Down prezintă dificultăţi severe în dezvoltarea limbajului, datorită unor probleme adiționale de sănătate, inclusiv prezența unor pierderi de auz mai mari de 60dB. (Buckley, 2000).

Austim

Exista copii cu sindrom Down (Buckley, 2000) care prezintă tulburări din spectru autist care nu au abilităţi non-verbale şi nici contact visual bun. Aceștia nu se străduiesc să comunice, nu zâmbesc. Din totatul copiilor cu sindrom Down diagnosticaţi cu tulburări din spectru autist doar 3-4 % sunt diagnosticaţi corect, restul prezintă tulburări de comunicare datorită pierderilor de auz în general, dar nu numai. Aceşti copii dacă sunt antrenaţi să comunice, în timp, îşi pierd aceste caracteristici care i-au făcut să fie diagnosticaţi cu tulburări din spectru autist.

Dispraxie verbală

Copiii cu sindrom Down (Buckley, 2000) care sunt mult mai întârziaţi în dezvoltarea limbajului, şi care au dificultăţi în producerea cuvintelor sunt definiţi ca dispraxici verbali (în sensul autorilor: dificultăţi neuromotorii în producerea paternurilor învăţate sau a mişcărilor necesare vorbirii). Deseori aceşti copii nu au întârziată înţelegerea, producerea primelor cuvinte, dar se observă dificultatea de a pronunţa cuvinte lungi, având sunete distorsionate, omisiuni de silabe, şi mai multe dificultăţi în formarea propoziţiilor sau a frazelor mai lungi, producţiile lor fiind inconstistente. O dată pot pronunţa sunetul, cuvântul sau propoziţia uşor, iar altădată fac eforturi imense pentru a produce sunetele şi pur şi simplu nu pot emite cuvântul, propoziţia sau fraza respectivă. Programul de tratament pentru dispraxie verbală se focalizează pe creşterea treptată a lungimii secvenţelor de sunete. Terapia este intensă şi de lungă durată. Majoritatea acestor copii fac progrese mici dar continue în primii ani de şcoală. Este foarte important pentru aceşti copii să fie depistaţi din timp şi să fie implicaţi în terapii logopedice mult mai intensive şi specifice decât ceilalţi copii cu sindrom Down.

Bibliografie:

Buckley, S.J., (2000). Speech, language and communication for individuals with Down syndrome–An overview. Down Syndrome Issues and Information. 5/03/2009.

Disponibil: http://www.down-syndrome.org/information/language/overview/

Particularităţi ale limbajului şi comunicării la copiii cu sindrom Down.

Particularităţi ale limbajului şi comunicării la copiii cu sindrom Down.

Copiii cu Sindrom Down (după Buckley, 2000) sunt în marea lor majoritate comunicativi. Ei doresc să interacţioneze social încă din copilaria mică dar ei trebuie să se bazeze pe abilităţi neverbale ca de exemplu gesturile, pe o perioadă mult mai mare de timp decât copiii valizi şi asta datorită întârzierii în achiziţia şi producţia limbajului. Odata ce încep să vorbească, îşi folosesc abilităţile de vorbire ca orice copil în special dacă a fost stimulat senzitiv de către familie, şcoală şi comunitate. Cu toate astea copiii cu sindrom Down au dificultăţi specifice în învăţarea gramaticii şi în dezvoltarea vorbirii clare, a inteligibilităţii. Unele dintre motivele pentru care acesti copii au dificultăţi în achiziţia limbajului sunt cunoscute şi astfel s-au putut dezvolta strategii de intervenţie. Cercetatorii şi practicienii din întreaga lume au căzut de acord asupra principiilor de intervenţie efectivă. Din moment ce vorbirea şi limbajul au fost consideraţi factori centrali ai dezvoltării abilităţilor mentale ca de exemplu: gândirea, cauzalitatea, reamintirea, ca şi ai incluziunii sociale, acestea au devenit esentiale atât pentru părinţi cât şi pentru terapeuti, profesori, încă din prima copilărie şi până la viaţa adultă.

Comunicarea primară. Copiii cu sindrom Down sunt mai înceti în mişcări şi în explorări fizice ale mediului înconjurător, atât vizual cât şi în înteracţiunea cu obiectele sau jucăriile. Sunt de asemenea mai înceţi în a iniţia astfel de interacţiuni şi în a menţine atenţia la acelaşi obiect ca şi interlocutorul.

S-a dovedit că este mult mai greu să menţii atenţia la o jucărie sau o activitate şi de a schimba atenţia de la o jucărie sau activitate la alta. Este foarte important să se urmărească şi să se vorbească despre acelaşi lucru la care este atent copilul cu sindrom Down. Pentru copiii cu sindrom Down este important ca mama să urmeze activitatea copilului şi să nu încerce să îi schimbe atenţia către altceva. La aceştia s-a dovedit că vocabularul este mai bogat când sunt mai mari.

Referitor la gesturi, copiii cu sindrom Down comunică mai bine, uneori chiar mai bine decât copiii valizi la acelaşi nivel cognitiv. Multi copii cu sindrom Down sunt frustraţi de întârzierea şi dificultatea de a produce cuvinte clare şi sunt capabili de a învăţa semne specifice pentru a le folosi în locul cuvintelor. Aceasta s-a observat în intervalul de vârsta 2-4 ani.

Limbajul la copiii cu sindrom Down (Buckley, 1993) este în majoritatea cazurilor întârziat. În ciuda unei mari diferenţe individuale, majoritatea copiilor întârzie în a spune primele cuvinte, vocabularul creşte mult mai încet decât a celorlalţi copii precum şi folosirea a două cuvinte legate.

Copiii cu sindrom Down prezintă întârzieri cognitive, sunt mai înceţi în dezvoltarea cunostinţelor şi întelegerea lumii, sunt mai înceţi în descoperirea cauzelor şi motivelor dar şi în reamintirea lor.

Acesti copii au dificultăţi în însuşirea regulilor de vorbire, în a construi propoziţii corecte din punct de vedere gramatical. Acestea conduc la o vorbire restrictivă, telegrafică chiar şi la adolescenţii şi adulţii cu sindrom Down.

De asemenea întâmpină dificultăţi în pronunţarea clară a cuvintelor.

Acest efect al combinaţiei (Buckley, 1993) între vorbirea telegrafică prin “ Utterance” (ex. “Tata mers înot” în loc de “Am fost aseară cu tata să înotăm”) şi pronunţarea precară face ca persoanele cu sindrom Down să fie dificil de înteles, în special atunci când vorbesc cu persoane străine celor familiare de acasă sau şcoală.

Unele studii au arătat că pot răspunde mai bine sarcinilor care le permit răspunsuri manuale, prin gesturi, arătând, indicând, decât sarcinilor care solicită răspunsuri verbale. Cu alte cuvinte, vorbirea lor nu reflectă obiectiv nivelul lor de înţelegere, iar abilităţile lor pot fi subestimate datorită dificultăţilor care apar în organizarea şi oferirea unor răspunsuri verbale, chiar şi atunci când înţeleg bine întrebările şi soluţiile unor sarcini.

 

Bibliografie:

Buckley, S., (1993). Language development in children with Down’s syndrome. Down syndrome Research and Practice. 1, 3-9,

Buckley, S.J., (2000). Speech, language and communication for individuals with Down syndrome–An overview. Down Syndrome Issues and Information. 5/03/2009.

Disponibil: http://www.down-syndrome.org/information/language/overview/